ISTORICUL ANSR - FILIALA TIMIȘOARA
Povestea noastră...
Activitățile noastre de-a lungul anilor
C. Ragali, S. Beker, I. Batrina, V. Spaturu, M. Albu au fost primii membrii care au avut iniţiativa de a forma în anul 1937 o echipă de fotbal care să fie recunoscută oficial în Campionatul orăşenesc. Până atunci, surzii aveau preocupări pentru sport, însă acestea erau spontane şi nerecunoscute oficial.
Prima echipă de fotbal a fost compusă din Florea, Bogdan, Pantici, Flaton, Keren, Klein, Kohn, Herman, Jibrita, Chilian, Moraru, Ronila, Kirch, Mihai.
S-au organizat meciuri de fotbal demonstrative pe tot teritoriul filialei „Banat”. Ulterior s-au înfiinţat echipe de tenis de masă şi şah, iar mai târziu echipe de atletism şi popice. De asemenea s-au înfiinţat echipe de dansuri, pantomimă, pictură, sculpură etc.
Activitatea sportivă începută în anul 1937 a căpătat o mai mare amploare după înfiinţarea oficială a Asociaţiei Surzilor Timişoara în anul 1953, acţiuni ce au fost organizate mai eficient şi care au avut un caracter naţional. În anul 2004 s –a înfiinţat Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” Timişoara care, începând cu anul 2007, a preluat activitatea sportivă a filialei Timişoara.
Activitatea cultural –artistică reprezintă una din principalele preocupări ale Asociaţiei. În acest scop s-au organizat şi se organizează concursuri literare, de cultură generală, de dans, pantomimă, de frumuseţe,de creaţie literară, expoziţii de pictură, grafică şi sculptură. Prin aceste activităţi, asociaţia doreşte să prezinte cultura surzilor, abilităţile şi talentale deosebite pe care le posedă deficienţii de auz şi dorinţa lor de a fi acceptaţi cu şanse egale şi nondiscriminatorii în societate.
Menţionăm câteva dintre acţiunile culturale:
În anul 2004 a fost înfiinţat la Timişoara primul Cabinet de audiologie din cadrul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România unde Doamna doctor Zaboş Dorinela, medic primar ORL, Compentenţă audiologie oferă consultaţii membrilor asociaţiei. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a donat pentru acest cabinet un aparat de testare auditivă astfel încât membrii asociaţei pot beneficia în mod gratuit de această testare.
ANSR -Filiala Timișoara a avut până în anul 2010 în componenta sa grupele Arad și Reșita. Începând cu luna iunie 2010, grupa Arad s-a transformat în Filiala, obținând personalitate juridică și având personal salariat care să se ocupe de nevoile persoanelor cu deficiență de auz din județul Arad. Apoi a urmat și filiala Reșita care s-a înființat din anul ....

- Concursul Internaţional de MISS – Praga (Cehia) – Călin Doina din Timişoara a reprezentat Asociaţia Natională a Surzilor din România la acest concurs
- Concursul de frumuseţe „MISS TĂCEREA”
- Aniversarea a 50 de ani de activitate a ANSR – FILIALA TIMIŞOARA - 2003
- Festivalul „Pe aripile dansului”
- Masă rotundă pe tema „Ziua Mondială a Persoanei cu Handicap”
- Organizarea unei mese rotunde pe tema „Planning familial în rândul femeilor deficiente de auz”
- Festivalul artistic al Surzilor „Graţie şi fantezie”
- Concursuri literare
- Concursul „Mari personalităţi ale istorie naţionale şi universale”
- Festivalul „Surzii – creatori de frumos”
- Masă rotundă pe tema „Implicaţiile sociale ale persoanelor cu deficienţă de auz”
- Concursul de istorie – geografie
- Festivalul de pantomimă şi teatru mimat „Gest şi Imagine”
- Masă rotundă pe tema „Integrarea socio – profesională a elevilor deficienţi de auz”
- Campionatul naţional de pescuit etc.
- Ziua Îndrăgostiţilor
- Ziua Femeii
- Ziua Copilului
- Ziua Internaţională a Surzilor
- Sărbătorirea lui Moş Crăciun